Tramvaiul 41, suspendat în weekendurile din septembrie pentru lucrări la podul peste Șoseaua Virtuții

Publicat: 12 sept. 2019, 13:36 Autor: D. C. Life
Tramvaiul 41, suspendat în weekendurile din septembrie pentru lucrări la podul peste Șoseaua Virtuții

Linia tramvaiului 41 din Capitală va fi suspendată în zilele de weekend din luna septembrie, pentru finalizarea lucrărilor la suprastructura podului peste Șoseaua Virtuții.

Tramvaiul 41, suspendat. Anunțul a fost făcut joi, de Societatea de Transport București. În zilele lucrătoare, tramvaiul va circula doar până la ora 23.00.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, linia de tramvai 41 va fi suspendată în zilele de weekend din septembrie, pentru finalizarea lucrărilor la suprastructura podului peste Şoseaua Virtuţii, în zona aflată deasupra traseului liniei tramvaiului 41.

Tramvaiul 41, suspendat

Tramvaiul 41, suspendat

„Constructorul acestui proiect trebuie să asigure, în continuare, condiţiile de lucru în siguranţă şi fără riscuri. Prin urmare, se impune suspendarea circulaţiei tramvaielor din această linie, în următoarele trei săptămâni, în zilele de weekend: 14 -15 septembrie, 21 – 22 septembrie, 28 – 29 septembrie 2019. Totodată, de luni până vineri, până la sfârşitul lunii septembrie 2019, tramvaiele liniei 41 vor circula doar până la orele 23.00”, potrivit comunicatului citat.

Pentru asigurarea transportului în zonă, STB anunță că va suplimenta cu un număr de 20 de autobuze parcul liniilor navetă deja existente, respectiv 641 şi 642 și, în plus, vor mai fi suplimentate şi liniile de tramvai 47, 1 şi 10, care converg în zona traseului liniei 41, cu un număr de 19 vagoane.

Publicat: 12 sept. 2019, 13:36 Autor: D. C. Life
Pe aceeași temă
×